Restauratorul

“Prietenul și vindecătorul îți văd imaginea ideală” (Proverb arab)

Mie-mi plac târgurile de antichități. Covorașele de rugăciune, piesele de mobilier, ornamentele, bijuteriile, porțelanurile fine, tablourile – toate au poveștile lor, cu începuturi și sfârșituri repetitive. Și de câte ori le privesc, mă întreb câți oameni le-au atins, ce povești de viață au pigmentat, cum au influențat ele destinul deținătorilor. Imaginația mea țese câte o poveste în jurul fiecărui obiect cu trecut neștiut.

Dar mai mult decât să admir antichitățile îmi place să stau de vorbă cu expozanții lor, oameni cu povești sau oameni de poveste. Printre ei, de-a lungul timpului, am observat trei tipologii distincte. Prima categorie sunt negustorii simpli. Poveștile lor sunt legate de cei care au deținut obiectele expuse spre comercializare, de prețuri și modalități de achiziție. În conversații, acești negustori se folosesc de asocieri cu nume sonore și consideră că valoarea lor de anticari crește prin cantitatea de obiecte de calitate tranzacționate, cu care se laudă sincer. Dacă piața de antichități nu le mai aduce satisfacții materiale, nu au o problemă să se reprofileze pe altceva.

Cea de-a doua categorie sunt colecționarii. Poveștile lor sunt legate de artiștii care au realizat obiectele respective și de etapa din viață a colecționarilor anteriori. Colecțiile personale îi înnobilează, iar înstrăinarea unui obiect de colecție o fac după o atentă cercetare a viitorului deținător: acesta trebuie să fie neapărat un cunoscător și un iubitor de artă. Când vând ceva, parcă se vând pe ei înșiși.

Cea de-a treia categorie, restauratorii, se pierde în peisajul unui târg de antichități animat. Aproape invizibili, ei sunt cei care cunosc valoarea oricărui fragment și pot să reconstituie o operă de artă, construind cu dăruire și răbdare din trecutul ei un viitor. Negustorii îi ocolesc, iar colecționarii îi respectă pentru că sigur vor avea nevoie de ei, la un moment dat.

Pe domnul P., un restaurator de notorietate în lumea anticarilor, l-am cunoscut acum 18 ani, pe vremea când organizam un târg de antichități. Deși el însuși artist creator, se remarcase prin măiestria recondiționărilor rafinate, care refac vizual și geometric intenția inițială a autorului. L-am întrebat cum hotărăște care sunt obiectele care merită și pot fi recondiționate. Răspunsul lui a fost: “Nu eu aleg obiectele, ele mă aleg pe mine. Orice operă de artă are această putere, doar că nu vorbește”.

De câte ori mă întâlnesc cu un client în coachingul individual sau de echipă, îmi amintesc cuvintele lui și replic: “A mea vorbește”.

Deși apreciez farmecul interogativ al negustorilor sau demersul judicios al colecționarilor de idei, mă regăsesc mai mult în paradigma de restaurator al gândurilor celor cu care interacționez, care mă poartă spre imaginea ideală purtată în ei.

(Foto: Département des Yvelines, www.flickr.com)

Articol publicat inițial în revista Manager Express